Skye is the limit

Insula Skye a fost, cred, motivul principal pentru care am vrut să văd Scoția. Asta, și fascinația legată de Highlands, dealuri golașe și stâncoase pe care la un moment dat apare Nemuritorul, ridică sabia deasupra capului, de sus cad fulgere care îi luminează fața și îi pătrund în trup în timp ce pe fundal se aude „Princes of the Universe”.

Continue reading “Skye is the limit” »

Scoția: castele, gazde vesele și pădurea Cairngorm

Este Paște și suntem în Scoția. Ne-am cazat la un B&B undeva într-o zonă rural-muntoasă din parcul Cairngorm. Parcul Cairngorm… sună la fel ca pădurea cu copaci umblatori Fangorn din Stăpânul Inelelor, ceea ce-mi trezește niște așteptări din categoria evenimente supranaturale de poveste about to happen.

Continue reading “Scoția: castele, gazde vesele și pădurea Cairngorm” »

Despre ziduri

Acum fix un an, colindând pe undeva pe la granițele Europei de altădată, îmi doream ca noul an să-mi aducă experiențe cu locuri care să îmi susțină încrederea în oameni. Zidurile catedralei Mezquita, moscheea construită peste așezământul catolic pe care o vizitam la sfârșit de an – treziseră în mine admirație și aspirația de a găsi noi dovezi prin care oamenii diferiți – extrem de diferiți – nu doar se tolerează când se întâlnesc, ci construiesc împreună ceva care prin forța contrastelor suprapuse trece granița frumosului catre magnific.

Privit dintr-o perspectivă unilaterală, rezultatul poate părea grotesc, ieșit din tiparele esteticului admise de partea care analizează. Însă constructorii au avut forța să transceadă propria condiție sau viziune a esteticului. Sau poate doar dorința de a face cea mai bună variantă a lucrurilor pe care le știau ei face.

Acum, din nou aproape de sfârșit de an, mă reîntorc la promisiunea pe care mi-am făcut-o când am încheiat 2015. Locuri în care oamenii sunt diferiți și încă separați, am văzut. Dar am văzut și semne că diferențele pot să conveargă? Continue reading “Despre ziduri” »

Furtuna, șoimul și ziua de vineri

Se apropie furtuna; o văd în norul negru care înjumătățește cerul dintre blocurile vizibile de la balconul meu ce dă înspre grădina din spate. Vântul răscolește frunzele teilor plini de muguri neînfloriți încă. Sau poate sunt rămășițele inflorescențelor trecute, parcă mai scurte anul acesta decât în alți ani când mirosul de tei persista cu săptămânile. Soarele bate din stânga, iar frunzele arțarilor se luminează bicolor permutând între un verde translucid, crud, transparent la unul mat, închis.

Îmi place furtuna; apropierea ei îmi creează o neliniște plăcută, punctată de adrenalina anticipării momentului de haos ce urmează. Căci asta este furtuna, un scurt haos. Este mica lecție a naturii, pe care o dă cu destulă îngaduință, calm, ca pentru elevii de la o clasă cu nevoi speciale. Și are un discurs foarte convingător:

Voi chiar credeți că puteți controla ce vi se întâmplă, nu-i așa? Și că aveți dreptul să vă plângeți de micile nenorociri ale existenței… de căldură, trafic, aglomerație, politicieni corupți, ordinea fucked up a societății de azi și alte porcării administrabile, tratabile, rezolvabile dar care se întâmplă pentru că vă organizați prost… liniștiți-vă, nu controlați nimic. La primele picături de ploaie, vă ascundeți. Feriți-vă de tunete și de fulgere, și folosiți acest moment de pauză pentru a găsi recunoștința că sunteți tolerați… Cel puțin, încă o vreme.

Continue reading “Furtuna, șoimul și ziua de vineri” »

Vreți totul de la viață? Încercați o Torrija!

Se spune că bucuriile vin din întâmplări mărunte ce au loc oricând, în orice moment al zilei și că important este modul în care te uiți la lucruri. Să facem, așadar, un experiment.

Ziua de azi, duminică, ultima zi de city break în Madrid.

Context: A plouat aproape tot timpul. Fata cu care am dormit în cameră a avut alarma pe snooze timp de o oră, de la 7 am – 8 am. Făcea ca un tren de mare viteză aflat în trecere prin gara unui orășel de provincie, în care nu oprește. M-a trezit brusc, dureros, deși purtam, din precauție și experiență, dopuri de urechi. Mai departe. Am pierdut micul dejun. Nu am avut timp să mănânc ca lumea nici prânzul. Drumul spre aeroport a durat foarte mult timp, iar când am ajuns zborul a fost întârziat din cauza grevei controlorilor de trafic aerian din Franța. Am așteptat la Starbucks timp de trei ore.

Obiectiv: identificarea momentelor de bucurie
Mod de abordare: în sens invers acelor de ceasornic

T0 + 14 h (adică acum): Sunt în avion. Momentul meu de bucurie a fost că nu am primit loc lângă grupul de băieți veseli, larger than life extraordinaire, de la Starbucks. Continue reading “Vreți totul de la viață? Încercați o Torrija!” »

Why bother?

Ca să rămâi în viață, în general, trebuie făcute câteva lucruri pe care le regăsim rapid în cele mai simple comportamente animale sau manifestări ale naturii. Te hrănești, te ferești de pericole – boli, intruși, amenințări fizice – și te înmulțești, îți perpetuezi genele. Viața, cu ciclurile ei și continuitatea acestora, se poate reduce la aceste reguli simple și ușor de recunoscut. Aceasta este baza de la care pornim, este ceea ce știm sigur. În ultimele timpuri, am ajuns să acoperim aceste necesități relativ repede, cu mijloace din ce în ce mai eficiente.

Atunci, ce înseamnă timpul pe care îl acordăm celorlalte lucruri? Care sunt celelalte lucruri, și de ce alegem să le acordăm timp? Ce anume le face importante? Decizia de moment? Trendurile pe care le impun cei care au forța să o facă? Cauzele sunt imprecise, ca orice este determinat de context, educație, etapa în care se află societatea.

Dar dacă sunt atât de relative, de ce luăm aceste obiective și teme atât de dramatic? De ce devin pariuri pe viață și pe moarte, lupte îndârjite împotriva sau pentru ceva? Continue reading “Why bother?” »

Ultima zi din 2015

Nu cred că, în ultima zi a anului, puteam fi într-un loc mai bun decât în moscheea Mezquita, Catedrala catolică din cartierul evreiesc din Cordoba. Este cea mai frumoasă biserică și cea mai frumoasă moschee în care am fost, fără să fie nici moschee, nici biserică ci amândouă, și mai mult decât atât. Așa cum trece ziua asta de la un an la altul, așa am trecut eu între două lumi, aflate la câțiva cm distanță. Icoane lângă mozaicuri musulmane, penumbra coloanelor arabe lângă vitralii, ogive gotice care prelungesc arcele maure.

Când m-am trezit de dimineață la hotel iar la tv anunțau că se anulează focurile de artificii în toate marile orașe europene din cauza alertelor teroriste, m-am gândit că sper ca totul să fie ok diseară, de Revelion, când ajung în Sevilia.

Continue reading “Ultima zi din 2015” »