Furtuna, șoimul și ziua de vineri

Se apropie furtuna; o văd în norul negru care înjumătățește cerul dintre blocurile vizibile de la balconul meu ce dă înspre grădina din spate. Vântul răscolește frunzele teilor plini de muguri neînfloriți încă. Sau poate sunt rămășițele inflorescențelor trecute, parcă mai scurte anul acesta decât în alți ani când mirosul de tei persista cu săptămânile. Soarele bate din stânga, iar frunzele arțarilor se luminează bicolor permutând între un verde translucid, crud, transparent la unul mat, închis.

Îmi place furtuna; apropierea ei îmi creează o neliniște plăcută, punctată de adrenalina anticipării momentului de haos ce urmează. Căci asta este furtuna, un scurt haos. Este mica lecție a naturii, pe care o dă cu destulă îngaduință, calm, ca pentru elevii de la o clasă cu nevoi speciale. Și are un discurs foarte convingător:

Voi chiar credeți că puteți controla ce vi se întâmplă, nu-i așa? Și că aveți dreptul să vă plângeți de micile nenorociri ale existenței… de căldură, trafic, aglomerație, politicieni corupți, ordinea fucked up a societății de azi și alte porcării administrabile, tratabile, rezolvabile dar care se întâmplă pentru că vă organizați prost… liniștiți-vă, nu controlați nimic. La primele picături de ploaie, vă ascundeți. Feriți-vă de tunete și de fulgere, și folosiți acest moment de pauză pentru a găsi recunoștința că sunteți tolerați… Cel puțin, încă o vreme.

Continue reading “Furtuna, șoimul și ziua de vineri” »