Furtuna, șoimul și ziua de vineri

Se apropie furtuna; o văd în norul negru care înjumătățește cerul dintre blocurile vizibile de la balconul meu ce dă înspre grădina din spate. Vântul răscolește frunzele teilor plini de muguri neînfloriți încă. Sau poate sunt rămășițele inflorescențelor trecute, parcă mai scurte anul acesta decât în alți ani când mirosul de tei persista cu săptămânile. Soarele bate din stânga, iar frunzele arțarilor se luminează bicolor permutând între un verde translucid, crud, transparent la unul mat, închis.

Îmi place furtuna; apropierea ei îmi creează o neliniște plăcută, punctată de adrenalina anticipării momentului de haos ce urmează. Căci asta este furtuna, un scurt haos. Este mica lecție a naturii, pe care o dă cu destulă îngaduință, calm, ca pentru elevii de la o clasă cu nevoi speciale. Și are un discurs foarte convingător:

Voi chiar credeți că puteți controla ce vi se întâmplă, nu-i așa? Și că aveți dreptul să vă plângeți de micile nenorociri ale existenței… de căldură, trafic, aglomerație, politicieni corupți, ordinea fucked up a societății de azi și alte porcării administrabile, tratabile, rezolvabile dar care se întâmplă pentru că vă organizați prost… liniștiți-vă, nu controlați nimic. La primele picături de ploaie, vă ascundeți. Feriți-vă de tunete și de fulgere, și folosiți acest moment de pauză pentru a găsi recunoștința că sunteți tolerați… Cel puțin, încă o vreme.

Continue reading “Furtuna, șoimul și ziua de vineri” »

Why bother?

Ca să rămâi în viață, în general, trebuie făcute câteva lucruri pe care le regăsim rapid în cele mai simple comportamente animale sau manifestări ale naturii. Te hrănești, te ferești de pericole – boli, intruși, amenințări fizice – și te înmulțești, îți perpetuezi genele. Viața, cu ciclurile ei și continuitatea acestora, se poate reduce la aceste reguli simple și ușor de recunoscut. Aceasta este baza de la care pornim, este ceea ce știm sigur. În ultimele timpuri, am ajuns să acoperim aceste necesități relativ repede, cu mijloace din ce în ce mai eficiente.

Atunci, ce înseamnă timpul pe care îl acordăm celorlalte lucruri? Care sunt celelalte lucruri, și de ce alegem să le acordăm timp? Ce anume le face importante? Decizia de moment? Trendurile pe care le impun cei care au forța să o facă? Cauzele sunt imprecise, ca orice este determinat de context, educație, etapa în care se află societatea.

Dar dacă sunt atât de relative, de ce luăm aceste obiective și teme atât de dramatic? De ce devin pariuri pe viață și pe moarte, lupte îndârjite împotriva sau pentru ceva? Continue reading “Why bother?” »

Poveste de Crăciun

Ah, sărbătorile!… Mirosul de cetină de brad, căldură în casă, mâncare bună gătită de Amalia… Fac bradul de Crăciun împreună cu soră-mea de, să zicem, 30 de ani. Pe restul nu-i punem la socoteală, eram prea mici ca să ajungem la pom sau să băgam instalația în priză.

Pe vremuri, lua mama din piață niște brăduți din ăia rășchirați, slăbănogi, în patru rânduri de crengi și cu pauze mari în coroană, de parcă erau defrișați din două în două. Erau înalți și trebuia să le tăiem vârful ca să încapă în sufrageria apartamentului nostru de la bloc. Continue reading “Poveste de Crăciun” »

Și a curs sânge…

Cele două asistente se uită una spre cealaltă zâmbind. Văd cum le vine să pufnească în râs, abia se abțin.

-Nu vreți să va întindeți? Ia spuneți-mi, și de apă vă e frică?
-Îmi pare rău, nu pot să vă dau mâna. Haideți să mai așteptăm un pic.

Stau pe scaunul cu căptușeală roz, spătar mare și suport pentru picioare. L-am văzut de când am intrat în cămăruța asta mică, pe ușa căreia scrie „Cameră de recoltare”, e singurul obiect de mobilier. De fapt, toată camera este acest imens scaun, așezat central, de culoare rozaliu pal. „Arată ca un scaun de execuție”-e primul gând care îmi trece prin minte când intru.

Continue reading “Și a curs sânge…” »

Intr-o seară, două libelule mi-au intrat pe geam…

…. şi mi-au spus încă o poveste pentru copii. :)

Comoara

–           Damselfly 1, recepţie, repet, Damselfly 1 eşti pe recepţie? Ce are de nu răspunde? S-o fi stricat receptorul? Damselfly 1, văd destinaţia, văd target-ul, mă pregătesc să intru. Unde eşti?!

Damselfly 2 îşi strânse aripile sub cap şi plonjă înainte pe fereastra deschisă, de unde se vedea o lumina slabă, albăstruie, de la o lampă de birou acoperită cu o pânză subţire. Intră pe balcon şi apoi in camera de zi, ocolind în ultimul moment geamul mare care separa cele două încăperi.  Continue reading “Intr-o seară, două libelule mi-au intrat pe geam…” »

10:01

Adevăr, frumusețe, iubire. Nu trebuie căutate.

Ele sunt deja într-o pădure înaltă, tăcută, unde vrei să te reîntorci, unde vrei să te transformi într-un fir de iarbă, într-o frunză, și să fii recunoscător pentru asta.

Ele sunt deja într-un cântec care umple. Inima, camera, spațiul mic al mașinii tale care merge pe autostradă noaptea și unde dansezi singur într-un mod ciudat, mișcând pe rând mâinile și picioarele astfel încât să ții volanul și pedalele. Continue reading “10:01” »