Despre ziduri

Acum fix un an, colindând pe undeva pe la granițele Europei de altădată, îmi doream ca noul an să-mi aducă experiențe cu locuri care să îmi susțină încrederea în oameni. Zidurile catedralei Mezquita, moscheea construită peste așezământul catolic pe care o vizitam la sfârșit de an – treziseră în mine admirație și aspirația de a găsi noi dovezi prin care oamenii diferiți – extrem de diferiți – nu doar se tolerează când se întâlnesc, ci construiesc împreună ceva care prin forța contrastelor suprapuse trece granița frumosului catre magnific.

Privit dintr-o perspectivă unilaterală, rezultatul poate părea grotesc, ieșit din tiparele esteticului admise de partea care analizează. Însă constructorii au avut forța să transceadă propria condiție sau viziune a esteticului. Sau poate doar dorința de a face cea mai bună variantă a lucrurilor pe care le știau ei face.

Acum, din nou aproape de sfârșit de an, mă reîntorc la promisiunea pe care mi-am făcut-o când am încheiat 2015. Locuri în care oamenii sunt diferiți și încă separați, am văzut. Dar am văzut și semne că diferențele pot să conveargă? Continue reading “Despre ziduri” »

Ultima zi din 2015

Nu cred că, în ultima zi a anului, puteam fi într-un loc mai bun decât în moscheea Mezquita, Catedrala catolică din cartierul evreiesc din Cordoba. Este cea mai frumoasă biserică și cea mai frumoasă moschee în care am fost, fără să fie nici moschee, nici biserică ci amândouă, și mai mult decât atât. Așa cum trece ziua asta de la un an la altul, așa am trecut eu între două lumi, aflate la câțiva cm distanță. Icoane lângă mozaicuri musulmane, penumbra coloanelor arabe lângă vitralii, ogive gotice care prelungesc arcele maure.

Când m-am trezit de dimineață la hotel iar la tv anunțau că se anulează focurile de artificii în toate marile orașe europene din cauza alertelor teroriste, m-am gândit că sper ca totul să fie ok diseară, de Revelion, când ajung în Sevilia.

Continue reading “Ultima zi din 2015” »

Schituri în sălbăticie

Părăsim drumul forestier ce urcă printre copaci ruginii, după ce ne-am lăsat mașina la o bifurcație cu 2 km mai jos. Suntem trei, plecate într-o plimbare ușoară de toamnă prin Parcul Buila Vanturarita, domeniu forestier montan ce începe de la Horezu înspre nord. E însorit dar nu foarte cald iar locul prin care trecem parca e un peisaj dintr-un vis cu comori de aur.

E vremea perfectă de toamnă și e vremea perfectă de mers pe munte. De fapt, aproape întotdeauna e vreme perfectă de mers pe munte. Mai puțin, poate, când plouă, te udă până la piele, înoți în namoale sau aluneci pe frunzele ude. Sau când e soare foarte foarte puternic, ai urcat de 3 ore, nu mai ai apa și ai uitat să îți iei protecție solară. Sau când s-a înserat și ți s-a terminat bateria de la frontala. OK, poate nu chiar întotdeauna e vreme perfectă să mergi pe munte.

Continue reading “Schituri în sălbăticie” »

Credeți în coincidențe?

Nu am ştiut, până de curând, cât de importantă este o călătorie către trecut şi cât de lungă poate fi o călătorie către o altă persoană, aflată la numai un etaj distanţă.  Sper că textul de mai jos să va redea măcar un pic din emoţia imensă pe care am avut-o eu când am trăit-o. Mulţumesc Casa Jurnalistului fiindcă mi-aţi publicat povestea, sunteţi cei mai tari!
Continue reading “Credeți în coincidențe?” »

Spatiu de trecere

Cele trei usi care inchid holul micut din zona de asteptare de la terapie intensiva se izbesc continuu de pereti, in tandem. In mai putin de 3 mp, se intra in cladire, se iese de la terapie intensiva catre zona de consultatii si invers, se sta in asteptare pe 3 scaune inghesuite la perete si, pentru cei ce primesc acces in zona securizata, se distribuie halate si echipamente de protectie de la un tonomat, amplasat si el in spatiul celor 3 metri patrati.  Continue reading “Spatiu de trecere” »

Roma pe bat

Sa incerc sa scriu ceva despre experienta mea de la Roma. A trecut déjà destul de mult timp ca sa ma ingrijorez ca pierd momentul si nu apuc sa scriu nimic ca sa imortalizez experienta si, in acelasi timp, prea putin timp ca sa gasesc ceva destept de scris. Evident, ceva unic si deosebit, ceva ce nu a mai trait nimeni. Sa fie despre selfie-uri? Care e treaba totusi? Si ce daca oamenii cumpara bete din alea sa se imortalizeze cu perspectiva de un metru? Incearca si ei! 

Sa scriu totusi ceva, ca altfel termin toata farfuria asta cu fructe uscate care sta in pat langa mine. Trebuie neaparat sa schimb computerul asta, sa il curat putin… Adineauri, cand ii intindeam cablurile aproape gri, m-am intrebat oare cati microbi a adunat batranul meu calculator.. Lets give him some sugar! De la fructele uscate.

Continue reading “Roma pe bat” »

Cum o zgarietura pe portiera m-a salvat dintr-un accident de masina

De vreo sase saptamani de cand stau prin Germania, incerc sa nu imi scape, din greseala sau din obisnuinta, vreo urma de obicei prost castigat dupa ani de zile traiti pe malurile dambovitene. Parchez numai in locurile marcate, nu merg nici cu 10 km peste viteza legala, nu claxonez la stop nici daca se face rosu din nou si cel din fata nu se misca, nu scartai scaune in bucatarie si nu sforai noapte de frica sa nu deranjez vecinii.

Continue reading “Cum o zgarietura pe portiera m-a salvat dintr-un accident de masina” »