FullSizeRender

Schituri în sălbăticie

Părăsim drumul forestier ce urcă printre copaci ruginii, după ce ne-am lăsat mașina la o bifurcație cu 2 km mai jos. Suntem trei, plecate într-o plimbare ușoară de toamnă prin Parcul Buila Vanturarita, domeniu forestier montan ce începe de la Horezu înspre nord. E însorit dar nu foarte cald iar locul prin care trecem parca e un peisaj dintr-un vis cu comori de aur.

E vremea perfectă de toamnă și e vremea perfectă de mers pe munte. De fapt, aproape întotdeauna e vreme perfectă de mers pe munte. Mai puțin, poate, când plouă, te udă până la piele, înoți în namoale sau aluneci pe frunzele ude. Sau când e soare foarte foarte puternic, ai urcat de 3 ore, nu mai ai apa și ai uitat să îți iei protecție solară. Sau când s-a înserat și ți s-a terminat bateria de la frontala. OK, poate nu chiar întotdeauna e vreme perfectă să mergi pe munte.

Locurile acestea, în care am ales să ne petrecem weekendul de Halloween, sunt pline de schituri și mânăstiri: Hurezi, Bistrița, Arnota, „Dintr-un lemn”, you name it. Noi urcăm către Schitul Pătrunsa. Schitul Pătrunsa. Pătrunsa. Cu greu mă abțin să nu fac comentarii ireverențioase pe seama numelui.

Ajungem în dreptul unei case țărănești, construită pe un deal micuț, în dreptul căruia se închide drumul și începe o alee ce ocolește casa. Indicatorul ne arată să începem urcarea prin pădure .
– Mergeți la Pătrunsa? Un călugăr deșirat apare în curtea casei țărănești și se îndreaptă spre noi.
– Da, vrem să urcăm.
– Oho, mai aveți vreo două ore de mers. Dar de ce nu ați adus mașina aici?
– Nu știam sigur care este drumul… Pe unde să o luăm?
– Faceți dreapta și mergeți pe poteca din spate. Trebuia să aduceți mașina aici, nu e sigur acolo unde ați lăsat-o.
– Cum nu e sigur? E într-o parcare, e închisă. Oricum nu au ce să ia din ea…
– Pot să va fure roțile de la mașină! Sunteți în sălbăticie aici, ce credeți?

Mă uit la casa lui cu termopane și potecă betonată, urâtă la modul sălbatic în peisajul în care ne aflăm. Urc poteca și nu mai răspund.
– Sunteți în sălbăticie, il aud cum croncăne ca un corb prevestitor de rele. Nu aveți nici semnal la telefon. Ce, aveți semnal? Ia uitați-vă… Eu nu am. Nici la 112 nu puteți suna!

Care o fi problema lui? E prima dată când urc pe munte și cineva îmi creează o senzație de nesiguranță și disconfort, ca și cum e posibil să mi se întâmple ceva rău. Oare oamenii sunt mai dubioși aici, în Oltenia? Am fost pe atâția munți, cu adevărat „în sălbăticie”, și nu am simțit, ca până acum, nevoia să am ceva cu care să mă apăr. Nu de urși, ci de posibili atacatori.

Ajungem la schit după vreo oră. Nu prea e schit, ci o mânăstire măricică, aș zice chiar modernă, cu panouri solare, în jurul căreia s-a format o așezare în toată regula. Poarta de lemn de la intrare are o inscripție cioplită deasupra capului din care rețin doar „… și voi dărui sfîntului lăcaș. Semnat-eu, păcătosul” iar în curte e o troiță pe care autorul s-a semnat, vizibil: „Ginerele lui Pupăză”. Lângă mânăstire sunt case de călugări, separate de o străduță care continuă poteca din pădure.

Urcăm într-o poiană deasupra mănăstirii, unde mâncăm niște biscuiți și ne întindem la soare. Aud, în trecere, cum călugării dezbat „la poartă” ce se schimbă în cuvântul lui Dumnezeu despre „cum să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți”. După o oră, ne reîntoarcem în pădure.

Femeile nu au voie să înnopteze aici, așa cum scrie pe un avertisment al credincioșilor pus undeva pe la intrare, sub pericol „de bleastam și afurisenie”. Ele se pot caza la călugărul sălbatic de mai jos, cel cu roțile mașinii, în locul în care nu poți face apel la 112.

Din fericire, când am coborât, roțile mașinii erau la locul lor, unde le lăsasem. Iar el, nu.

FullSizeRender

 

Comments

comments

Publicat de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>